duminică, 31 octombrie 2010

Ajutaţi-l pe Gabi să vorbească!

Copilul a fost surd până la 7 ani

Cu ajutorul mămicii,  Gabi încearcă să recupereze tot
Cu ajutorul mămicii, Gabi încearcă să recupereze tot
Are 7 ani şi ar fi trebuit să meargă la şcoală. Nu poate, fiindcă abia acum învaţă să vorbească cu ajutorul unui logoped şi al mamei. Gabi a avut neşansa copilului născut sănătos, dar de care «s-a lipit» un streptococ în maternitate.
Meningită, hidrocefalie, diminuarea constantă a auzului, lipsa limbajului. Micuţul a învins de cîteva ori moartea, iar acum, cu ajutorul mămicii lui, încearcă să recupereze tot. Povestea lui e incredibilă.
Boala lui Gabrile Vasile a debutat la 6 zile de la naştere, acasă. Pe 26 septembrie 2002, a făcut o convulsie puternică. Brusc, fontanela copilului s-a bombat.
Medicii de la «Grigore Alexandrescu» au pus diagnosticul, cuprins în analizele: Meningita cu streptococ Bovis şi septicemie. După 21 de zile de tratament, sub îngrijirea doamnei doctor Caraşava, micuţul a învins. Meningita, însă, a lăsat o urmă gravă: hidrocefalie internă evolutivă.
Adică ciclul de recirculare a lichidului cefalorahidian era întrerupt, iar la nivelul creierului se produce o acumulare de lichid.
«Mi s-a explicat că urmează o operaţie destul de complicată şi că va trebui să i se implanteze copilului un furtun de la creier până în vezica urinară, pentru ca lichidul cefalorahidian să fie eliminat», povesteşte Mariana, mama lui Gabi, care în acel moment avea doar 18 ani.
Atât de tânără, dar cu o tenacitate uluitoare. Ar fi în stare să mute şi munţii pentru copilul ei! Cu această tenacitate a reuşit, singură, să facă rost de bani şi să răzbească prin hăţişul sistemului sanitar ca medicii să-i «repare» băieţelul.
Tatăl copilului i-a abandonat când Gabi a împlinit 3 luni, hotărând că nu mai poate lupta pentru un copil handicapat. Mariana a cerut divorţul când soţul i-a propus să lase băiatul în spital, fiidcă ei sunt tineri şi pot avea alţi copii, sănătoşi.
Aşa se face că, la prima operaţie a lui Gabi, efectuată la Spitalul Bagdasar, a fost singură la căpătâiul copilului. Medicii i-au implantat, pe sub piele, furtunul, din cap până în vezică.
Apoi, când băiatul avea trei ani şi jumătate, tot mama a simţit că el nu aude din moment ce nu poate spune decât câteva cuvinte. Audiograma avea să-i confirme bănuiala. Surditatea se instala, încet dar sigur, la ambele urechi. Soluţia?
Proteze auditive, apoi un implant cohlear la urechea stângă. Câteva zeci de milioane au costat protezele, dar Gabi avea nevoie neapărată de implant. Un nou episod dur avea să-l aducă, însă, din nou la un pas de moarte.
Într-o dimineaţă, Gabi nu s-a mai trezit. Mama şi-a dat imediat seama că se întâmplă ceva grav şi a fugit cu micuţul la Spitalul Bagdasar. Atunci a crezut că băieţelul nu mai scapă.
Era în comă, indusă de înfundarea şuntului care-i fusese implantat în cap. A fost operat de urgenţă, medicul înlocuindu-i o bucată din furtunul care elimina lichidul cefalorahidian.
A urmat etapa implantului cohlear (costă 30.000 de euro) pentru care mama lui nu a reuşit să obţină spirijinul medicului orelist şi, deci, nici aprobare, după doi ani de tratament într-un spital bucureştean. Cineva a învăţat-o să încerce şi la Cluj.
Aici, prof. Dr. Marcel Cosgarea a obţinut o parte din finanţare de la Casa de Asigurări şi a efectuat operaţia, în 28 ianuarie 2009.
Restul banilor, mămica de doar 24 de ani i-a obţinut de la nişte persoane cu posibilităţi materiale, dintre care Prinţul Sturza şi-a adus o contribuţie importantă, impresionat teribil de voinţa femeii de a-şi vedea băiatul trăind ca un copil normal.
Lunar (timp de un an), Gabi merge cu mama la Sibiu, unde inginerul Antonius Stanciu face reglaje la «aparatul» de pe capşorul lui, ca să poată auzi bine cu urechea stângă. La dreapta, poartă proteză şi mămica are grijă să-i schimbe bateriile la trei zile.
De două sau trei ori pe săptămână, în funcţie de cum are bani, Mariana pleacă cu Gabi din Baloteşti şi-l aduce în Bucureşti, la logoped. O şedinţă costă 30 de lei, dar progresele de vorbire ale copilului sunt evidente. Din nefericire, mama face faţă tot mai greu problemelor financiare.
Transportul, dusul la Sibiu, medicamentele pentru hidrocefalie, vizitele la medici, cărţile cu poze mare, jocurile speciale, i-au secătuit toate resursele. Ni s-a adresat cerându-ne ajutorul.
Mediatizându-i povestea, poate un om cu bani ar putea să-i doneze 300-400 de lei lunar, costul şedinţelor la logoped. Gabi e un băieţel frumos şi vesel, care într-o zi va învăţa să spună: «Vă mulţumesc mult pentru că m-aţi ajutat!»
Dacă ajutorul dv nu se referă la bani, scrieţi-ne pe adresa de mail: dininimapentrucopii@click.ro sau contactaţi-ne la tel 021.407.76.80. Din 15 ianuarie vom avea un număr pentru sms cu donaţie de 2 euro.
Fii bun, ajută!
Cont lei: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000
Cont euro: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000
Cod swift: PIRB ROBU;
Banca Piraeus, sucursala Pipera.
CUI RO15162540
Conturile aparţin Fundaţiei COSMIR a trustului Adevărul Holding.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu